poza_header.jpg

Elevii români au câștigat competiția globală Social Innovation Relay după ce au inventat ochelarii care îi ajută pe nevăzători

 
București, 24 iunie 2016 – Echipa Oculus din România a câștigat Finala Globală Social Innovation Relay cu ochelari high-tech ce includ dispozitive de siguranță și navigație. Ochelarii sunt echipați cu senzori infraroșii ce măsoară temperatura la suprafeță a obiectelor și transmit informații despre distanțele obiectelor din apropiere, oferind traiectorii alternative pentru utilizatori. După câștigarea finalei naționale din România, Oculus a concurat pentru titlul global cu echipe de elevi din întreaga lume. A 6-a ediție a competiției implicat peste 10.000 de elevi din 10 țări: Bulgaria, Cehia, Grecia, Japonia, Olanda, România, Slovacia, Singapore, Spania, Ungaria.
 
SIR oculus finala globalaMiruna Gafencu, membră a echipei Oculus a împărtășit experiența ei: "Participarea la competiția Social Innovation Relay a întărit legăturile dintre noi, membrii echipei și ne-a dat șansa de a ne exersa creativitatea și abilitățile de prezentare, de a lucra împreună cu voluntarii NN ale căror recomandări ne-au ajutat să ne dezvoltăm afacerea în plan real. Toate acestea fiind spuse, cel mai important este faptul că noi sperăm să sprijinim cât mai multe persoane cu deficiențe de vedere să devină mai independente și să se integreze mai ușor în societate utilizând ochelarii Mitra. Împreună putem învinge întunericul printr-o utilizare inteligentă a tehnologiei!".
 
Social Innovation Relay oferă elevilor oportunitatea de a colabora cu voluntari, profesioniști cu experiență în cadrul unor sesiuni de mentorat virtuale și față-în-față. Această experiență practică îi ajută pe elevi să facă conexiuni între teorie și cerințele lumii reale. Printr-o combinație de activități online și offline, elevii sunt capabili să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și să devină mai responsabili și mai conștienți de problemele sociale. Împreună cu NN, JA Europa urmărește să mărească nivelul de încredere al elevilor în propriile forțe, permițându-le să fie creativi și să găsească soluții pentru problemele sociale existente la nivel local și la nivel global în următoarele sectoare: educație, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea nivelului de trai și sustenabilitate.
 
"Suntem mândri să fim partnerii Junior Achievement Europa și suntem încântați să îi ajutăm să implementeze Social Innovation Relay Social în 10 țări. Programul ne permite să lucrăm împreună cu angajații noștri - care fac voluntariat - pentru a ajuta tinerii să-și realizeze proiectele care au un impact social semnificativ. Competiția promovează dobândirea cunoștințelor financiare și stimulează spiritul antreprenorial - care sunt competențe valoroase pentru orice profesionist - și care se aliniază cu temele programului NN de responsabilitate socială Future Matters. Felicit toate echipele pentru participarea la finala globală, și mai ales primele trei din clasament pentru realizarea lor remarcabilă. "Fleur Hudig, Head of Corporate Citizenship NN.
 
Finala globală s-a desfășurat online, cu următorul juriu: Fleur Hudig, Head of Corporate Citizenship, NN Group; Dafni Kaloudi, Brand Communication Specialist, NN Greece; Hatsuko Takei, Senior Manager, PR & Communications Team; Ana Alonso Dopazo, HR, NN Spain; Manuel Zaera, NN Spain; Eva Paunova, Membru al Parlementului European; Lars Johansson-Kjellerød, Founder și CEO, Unicus (antrepenor social) și Vivian Lau, CEO, JA Asia Pacific.
 
Sunt fericită să sprijinim JA Europe și NN Group în promovarea abilităților practice și expertizei antreprenoriale necesare pentru a începe o carieră de succes. Facilitarea antreprenoriatului este una din prioritățile mele cheie ca membru al Parlamentului European și crearea de abilități este deosebit de aproape de inima mea. La nivelul UE, punem o valoare semnificativă pe dezvoltarea unei stări de spirit antreprenoriale pentru tânăra generație, care, de asemenea, este esențială pentru viitorul luminos al unei Europe prospere.– a spus, Eva Paunova, Membru al Parlamentului European.

Premii ediția 2016 Social Innovation Relay
·         Câștigător: Oculus, România
·         Locul II:  Intellias, Singapore
·         Locul III:  HeartheWorld, Bulgaria